Și focul aprins l-am ținut

PreviewImage

"Foarte rar se întâmplă ca poezia unui autor să se confunde atât de mult cu viaţa sa, iar viaţa să devină poezie într-un grad atît de înalt, ca în cazul Leonidei Lari. A scris cu propria-i viaţă, cu datul unui neam care îşi găseşte în ea instrumentul cântecului şi ecoul. Crăiasă blândă, dar în acelaşi timp neîndurătoare, ea stăpâneşte în mod spontan metafora de mare forţă, peste fericite împerecheri de cuvinte, care pot face o glorie oricărui mare poet...”   Marin Sorescu

„Leonida Lari este marea poetă de azi şi dintotdeauna a Românilor, nu doar a celui mai însingurat ţinut românesc, Basarabia, nu doar a celei mai sfârtecate provincii româneşti, Moldova, ci a tuturor Românilor, suferind în ţara lor şi peste fruntariile ei...” - Cezar Ivănescu

„Ceea ce te câştigă în poezia acestei mari poetese a neamului nostru este acel stil propriu, acea marcă originală, acea stare lăuntrică înaltă, inimitabilă; suflul ritual, bătaia inimii ce reuşeşte să topească gheţurile din jur şi să înceapă primăvara în sufletul ce-o ascultă”. - Ioan Alexandru

„Foarte rar se întâmplă ca poezia unui autor să se confunde atât de mult cu viaţa sa, iar viaţa să devină poezie într-un grad atît de înalt, ca în cazul Leonidei Lari. A scris cu propria-i viaţă, cu datul unui neam care îşi găseşte în ea instrumentul cântecului şi ecoul. Crăiasă blândă, dar în acelaşi timp neîndurătoare, ea stăpâneşte în mod spontan metafora de mare forţă, peste fericite împerecheri de cuvinte, care pot face o glorie oricărui mare poet...”   - Marin Sorescu
 
„Leonida Lari este marea poetă de azi şi dintotdeauna a Românilor, nu doar a celui mai însingurat ţinut românesc, Basarabia, nu doar a celei mai sfârtecate provincii româneşti, Moldova, ci a tuturor Românilor, suferind în ţara lor şi peste fruntariile ei...” - Cezar Ivănescu
 
„Ceea ce te câştigă în poezia acestei mari poetese a neamului nostru este acel stil propriu, acea marcă originală, acea stare lăuntrică înaltă, inimitabilă; suflul ritual, bătaia inimii ce reuşeşte să topească gheţurile din jur şi să înceapă primăvara în sufletul ce-o ascultă”. - Ioan Alexandru

Chișinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 79
70 Леев
+37322221177