Passport to the Future 2.0

PreviewImage

Interact Chişinău vine cu o veste bună pentru toţi elevii de gimnaziu şi de liceu – organizarea celei de-a doua ediţii a evenimentului „Passport to the Future”. 

Având drept obiectiv informarea tinerilor în legătură cu oportunităţile de a-şi face studiile peste hotarele ţării, noi vă aducem 10 invitaţi, actuali studenţi moldoveni la universităţi de prestigiu din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda şi altele. 

Nu vor lipsi nici participanţii la şcolile de vară coordonate de universităţi de top: Harvard, Yale şi Columbia. În plus, în cadrul ediţiei 2.0, vă veţi mai putea interesa şi despre posibilitatea de a face liceul în România chiar de la o domnişoară căreia i-a reuşit, încântată să-şi împărtăşească experienţa. 

Pe lângă discuţiile productive purtate cu invitaţii noştri, la începutul proiectului, veţi asista la discursurile unor speakeri-surpriză, experţi în ceea ce privește procesele de aplicare la universitate. 

Dacă doriţi să aflaţi chiar din prima sursă ce înseamnă să fii student la o instituţie superioară de renume, delegat la o şcoală de vară inedită sau licean în România, vă aşteptăm cu drag la Radisson Blu Leogrand Hotel Chişinău, pe data de 27 decembrie, ora 16:00. Pentru a vă înregistra la eveniment, completaţi acest formular.

Chișinău, str. Mitropolit Varlaam, 77
50 Леев