Vernisaj Expoziţie Sigmar Polke

PreviewImage

Centrul Cultural German AKZENTE în colaborare cu Institutul pentru Relații Internaţionale ifa şi Muzeul Naţional de Artă al Moldovei vă invită pe 06 iunie, de la ora 16:00, la vernisajul expoziţiei “Muzică de origine necunoscută”, semnată de pictorul, graficianul şi artistul fotograf german Sigmar Polke. Expoziţia se va desfăşura în perioada 6 iunie – 29 iulie 2018.

Sigmar Polke (1941-2010) este unul dintre cei mai reprezentativi pictori germani ai secolului XX, fiind unul din fondatorii “Realismului capitalist”. Activitatea sa artistică se focusează pe tematica evenimentelor de natură politică şi a clişeelor sociale, preocuparea majoră fiind legătura dintre imagine şi cotidian. Creaţiile sale sunt experimentale şi versatile, pictorul explorează cu o gamă largă de stiluri şi substanţe precum arsenic, praf de meteor, funingine, lavandă, detergent, cinabru, etc., urmărind producerea unor lucrări abstracte spontane, îmbinate cu imagini figurative.

Sigmar Polke a obţinut numeroase premii internaţionale, printre care Premiul Golden Lion de la Bienala din Veneția în anul 1986, cel mai recent fiind Premiul Imperial pentru Pictură oferit de către Asociaţia de Artă din Japonia în 2002. Lucrările sale sunt incluse astăzi în colecţiile Institutului de Artă din Chicago, MoMA din New York, Galeriei Tate din Londra, Muzeului de Artă din Bonn, Muzeului J. Paul Getty din Los Angeles, şi altele.

Acest eveniment este organizat de către Centrul Cultural German AKZENTE şi Institutul pentru Relaţii Internaţionale ifa, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Institutul Goethe din România și Ambasada Republicii Federale Germania în Republica Moldova.