Ansamblul vocal-instrumental "Floralia"

PreviewImage

Ansamblul vocal-instrumental Floralia al specializării Muzică Religioasă din cadrul Facultăţii de Interpretare, Compoziţie și Studii Muzicale Teoretice a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași a fost înfiinţat în anul 2007. A fost inițial un cor psaltic, aflat sub îndrumarea preotului conf. univ. dr. Florin Bucescu (n. 1936), reputat profesor, folclorist și bizantinolog ieșean.

În prezent, ansamblul Floralia este îndrumat şi dirijat de conf. univ. dr. Irina Zamfira Bucescu-Dănilă, titular al disciplinelor Teoria muzicii bizantine și Folclor muzical. 

Programul muzical interpretat în această seară face parte, în majoritate, din volumul Colinde (colecția „Cartea satului”, vol. 21, Fundația Culturală „Principele Carol”, București, 1938), culegere de folclor întocmită de renumitul etnomuzicolog George Breazul (1887-1961). 

Colindele incluse în această colecție sunt reprezentative pentru toate provinciile țării și prezintă particularitatea că au fost editate atât în notație psaltică, cât și liniară, pentru a fi mai accesibile publicului. Culegerea Colinde a lui George Breazul constituie un bun al patrimoniului național și universal.

Chișinău, str. Mitropolitul Varlaam, 78
+37322222734