S-au aflat marii câștigători ai premiilor Omul Anului 2019

Sâmbătă seara a avut loc ceremonia de înmânare a titlului „Omul Anului”, eveniment organizat anual de revista „Vip Magazin”. Personalități din societatea noastră din domeniile management, business, mass-media și cultură s-au ales cu titlul „Omul Anului” datorită reușitelor din anul 2018.

Printre câștigători s-a aflat și Cleopatra Stratan, interpreta s-a ales cu premiul de „Revenirea Anului”. Cleopatra a participat la eveniment alături de tatăl ei, scrie ea.md.

Prezentatoarea Angela Gonța a luat trofeul la categoria Mass-Media. Jurnalista a ținut un discurs emoționant.

„Să ajungi nr. 1 este foarte greu. Să fii nr. 1 mulți ani la rând este de două ori mai greu, iar să cazi, să te ridici și să ajungi din nou nr.1 cred că este foarte, foarte greu. Ca să poți să te ridici trebuie să ai coloana vertebrală intactă”, a spus prezentatoarea.

La categoria literatură scriitorul Nicolae Dabija și Viorica Nagacevschi au primit premii de onoare pentru operele oferite cititorilor.

„Secretul din spatele acestei fotografii este următorul: La 16 ani venisem la Chișinău, la redacția revistei literare Orizontul, redactor al căreia era Nicolae Dabija. Aveam un caiet plin cu poezii și doream să mi le vadă. Mai știi… Fenomenul din mine dorea o explicație. Găsisem adresa cu ușurință, grație surorii mele, Eugenia Ceban, care era pe atunci studentă la medicină. Dar… Domnia sa, nu era în biroul său. Cam după 3-4 ore de stat sub ușă, lăsasem caietul pe biroul lui și… plecată am fost. Am așteptat un răspuns de la Dumnealui și culmea, l-am așteptat cam 30 ani, până când într-o bună zi mi-a scris o prefață la o carte de versuri. Și… Da… 2019 primim același premiu pentru literatură pe aceeași scenă! Vă mulțumesc, Om cu tema de acasă!,” a scris Viorica Nagacevschi pe pagina sa de facebook.

Irina Rimes a luat premiul „Artista Anului”, interpreta a urcat pe scenă și a interpretat melodiile cu care cucerit nu doar Moldova, dar și România. „Era cât pe ce sa strănut dar m-am uitat la lumină,” a scris interpreta în dreptul pozei de mai jos.

Mark Stam a urcat și el pe scenă și a încântat publicul cu prestația sa. Acesta sa ales cu premiul „Ascensiunea anului 2018”.

Printre premiați se află află și personalități ce au realizat lucruri remarcabile pentru societate, printre care Diana Lazăr.

„Un premiu neașteptat dar pe care îl apreciez și sunt recunoscătoare. Mulțumesc!

"În 2005 reveneam în Moldova cu o diplomă europeană  în industria vinului, dar mult timp nu am găsit un job. În 2010 scriam o propunere de politici privind crearea Oficiului Viei și Vinului, despre crearea brandului de țară Wine of Moldova, și despre semnificația IGP/DOP, micii vinificatori, etc. Până în 2014 am realizat acele proiecții, în cadrul unei echipe minunate, căreia îi datorez totul. Nu sunt un VIP, dar sunt dedicată, tenace și  visătoare”, a scris Diana Lazăr pe pagina sa de facebook.

Revista Vip Magazin a oferit premii și multe alte premii pentru personalități din domeniul management, business etc. În curând o să vă prezentăm lista completă a câștigătorilor.

source:ea.md
0