Moldoveanul Danieli Shvets continuă lupta la Vocea Ucrainei, în echipa Tinei Karoli

Tânărul Danieli Shvets a cântat duminică seara în duet cu Andrei Carpov, colegul său din echipa lui Monatik. Cei doi au interpretat piesa „It’s a man’s world”, pentru care au fost înalt apreciați atât de antrenorul lor, cât și de ceilalți trei jurați.

Din păcate, sau poate din fericire, Monatik l-a ales pe Andrei pentru a merge mai departe în concurs. Danieli, însă, nu va reveni acasă, asta pentru că atât Tina Karoli, cât și Potap l-au vrut în echipele lor. Deși decizia a fost una destul de grea, Danieli va lupta în continuare la Vocea Ucrainei ghidat de Tina Karoli, în echipa căreia, a spus moldoveanul, a vrut să ajungă de la bun început.

Amintim că la audițiile pe nevăzute tânărul din Chișinău a ales o piesă de talie mondială – „Nessun Dorma”, de Pavarotti. Tehnica vocală a lui Danieli i-a impresionat pe antrenorii ucraineni încă din primele secunde, iar notele înalte luate de acesta au dat pe spate publicul show-ului, scrie zugo.md.

Primul care a avut încredere în potențialul lui a fost basarabeanul Dan Balan, iar, până-n final, toți cei patru au întors scaunele pentru a se „bate” în replici și pentru a-i spune cât este de talentat. Cel care, însă, l-a convins cel mai mult este Monatik, pe care l-a ales să-i fie antrenor pe tot parcursul.

source:zugo.md
2