Cele mai frumoase vedete pe covorul roșu la Premiile BAFTA 2019

Decernarea Premiile Bafta a reunit la Londra numeroase celebrități din domeniul cinematografiei britanice, dar și internaționale.

Cu siguranță ești curioasă să vezi care sunt cele mai frumoase rochii la Premiile Bafta 2019 căci, precum bine știi, vedetele nu dezamăgesc la acest capitol atunci când este vorba de prezența la evenimente de acest gen.

Din păcate însă, puține au fost celebritățile pe care am putut să le includem în articolul nostru destinat prezențelor feminine care ne-au încântat cu cele mai frumoase rochii la Premiile Bafta 2019.

Glenn Close a arătat stylish în rochia Alexander McQueen, actrița fiind acompaniată pe covorul roșu de Jonathan Pryce, colegul ei din filmul The Wife. Ne-au atras plăcut atenția și detaliile de pe rochia Prada purtată de Amy Adams și aplaudăm faptul că actrița încearcă să iasă în ultima vreme din zona ei de confort stilistic.

Tot în topul vedetelor care au impresionat cu cele mai frumoase rochii la Premiile Bafta 2019 se numără actrița Amy Jackson, cunoscută pentru rolul din serialul Supergirl, Laura Harrier, starul din apreciatul film BlackKkKlansman, regizat de Spike Lee, care a purtat o rochie Louis Vuitton, dar și Viola Davis, care și de această dată ne-a fermecat atât prin ținută, cât și prin machiaj și coafură.

De departe, una dintre favoritele noastre este Thandie Newton care a arătat impecabil, iar Margot Robbie a ales, bineînțeles, o rochie Chanel Haute Couture, starul fiind ambasadoarea celebrei case, notează elle.ro.

Cate Blanchett ne-a surprins prin schimbarea de look, actrița renunțând la părul blond în favoarea unei nuanțe glam de șaten, iar rochia semnată Christopher Kane i-a adus un plus de senzualitate.

Ducele și Ducesa de Cambridge s-au numărat printre invitații speciali de la decernarea Premiilor Bafta și, așa cum era de așteptat, ochii tuturor au fost ațintiți asupra ținutei purtate de Ducesă. Detaliul care a impresionat: Kate Middleton a purtat cercei ce i-au aparținut regretatei Prințese Diana.

Descoperă în galeria noastră care sunt cele mai frumoase rochii la Premiile Bafta 2019.

source:Elle.ro
2