Ce se întâmplă cu rochiile purtate de vedete pe covorul roșu

De multe ori, ținutele purtate de staruri pe covorul roșu primesc adesea mai multă atenție decât ceremonia de premiere în sine.

Iar pentru designeri, evenimentele de pe covorul roșu sunt cele mai importante modalități prin care își pot brandurile. De fapt, unii designeri plătesc actori și muzicieni de top sume importante pentru a le purta hainele sau bijuteriile. Iar sumele variază între 100.000 și 250.000 de dolari, în funcție de nivelul de celebritate a starului, scrie eva.ro.

Alte vedete pot "împrumuta" rochii, poșete sau bijuterii foarte scumpe pe care să le poarte pe covorul roșu pentru o noapte, totul fără niciun cost, bineînțeles, pentru a promova brandul respectiv.

Dar ce se întâmplă cu aceste haine și accesorii scumpe după evenimentele sclipitoare la care sunt purtate? Ajung rochiile prețioase într-un dulap și nu mai sunt purtate niciodată sau designerii le refolosesc?

Ariana Weisner, stilist la Hollywood, oferă câteva răspunsuri. Weisner, care îmbracă numeroase celebrități pentru evenimente pe covorul roșu, evenimente de presă sau pictoriale, spune că în cele mai multe cazuri rochiile împrumutate ajung înapoi la designeri. 

"Uneori, dar destul de rar, designerul îi oferă cadou vedetei rochia purtată la eveniment", spune Weisner. Unul dintre cele mai celebre exemple este rochia verde Versace cu decolteu până la buric pe care Jennifer Lopez a purtat-o la Gala Premiilor Grammy 2000.

"Versace i-a oferit cadou rochia pentru că ținuta a fost una emblematică", adaugă Weisner. Potrivit Glamour, faimoasa rochie se află în continuare în garderoba lui Jennifer.

Casele de modă mari precum Dior, Louis Vuitton sau Chanel primesc înapoi rochiile purtate de staruri pe covorul roșu și le păstrează în arhivele lor, spune stilistul. Nu vor exista niciodată rochii statement de la Gala Oscar revândute publicului. Dar acest lucru nu este valabil în cazul desinerilor mai puțin cunoscuți.

Dezvoltarea companiilor de închiriere a hainelor a dus la apariția unui nou trend în Los Angeles sau New York. Rochii ale unor designeri mai puțin cunoscuți, purtate de staruri pe covorul roșu, ajung pe rafturile unor astfel de magazine la câțiva ani după evenimentul la care au fost purtate.

Vânzarea de produse sample este o altă modalitate prin care publicul poate avea acces la rochii purtate de vedete la evenimente importante. Atunci când depozitele unui designer devin prea aglomerate cu haine din colecțiile trecute, unele dintre ele sunt vândute la o vânzare timp sample.

"Uneori poți găsi la o vânzare sample o rochie care a fost purtată de o celebritate în trecut. Și sunt de obicei destul de ieftine, pentru că au fost deja purtate", adaugă Weisner.

Chiar dacă nu pot fi cumpărate exact rochiile purtate de vedete pe covorul roșu, există posibilitatea de a cumpăra o replică. Din când în când, câte o rochie care se face remarcată la o ceremonie de premiere este aleasă pentru a fi produsă în masă. Un exemplu este rochia argintie purtată de Kate Hudson în anul 2016, la petrecerea Vanity Fair după gala Oscar. Designerul vinde rochia online pentru suma de 3.325 de dolari.

Rochiile luxoase nu atrag doar atenția fanilor și pasionaților de modă, dar și a hoților. La gala Oscar 2015, actrița Lupita Nyong'o a purtat o rochie albă Calvin Klein acoperită cu 6000 de perle, estimată la un preț de 150.000 de dolari. Rochia a fost furată din camera de hotel din Los Angeles a actriței la o zi după Gala Oscar, dar a fost "returnată" în mod misterios de hoț.

Potrivit site-ului TMZ, după ce a furat rochia, hoțul a tăiat două perle și a mers cu ele la un bijutier. S-a dovedit că perlele erau false. Hoțul a abandonat apoi rochia "fără valoare" într-o toaletă din hotelul în care era cazată Nyong'o și a oferit un pont publicației TMZ cu privire la locul în care este rochia.

source:Eva.ro
0