O concurentă de la Românii au talent a înghițit o sabie

O concurentă de 42 de ani a oferit vineri seara, la emisiunea ”Românii au talent”, difuzată la Pro TV, un moment de neuitat, după ce a înghițit complet lama unei săbii.

Femeia are numele de scenă ”Lucky Hell” și este originară din Australia, dar trăiește în Finlanda, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Ea a povestit că şi-a descoperit din greşeală acest talent, după s-a întâlnit cu un grup de prieteni din Las Vegas.

”La mine a fost întâmplător. Prietenii mei sunt și ei înghițitori de săbii, din las Vegas. Au venit în Finlanda și partenerul meu de atunci voia să înveţe să înghită săbii. I-a fost imposibil, iar eu mă uitam cum se chinuie şi am zis pe bune? Iar pentru mine a fost chiar ușor. A fost din greşeală. Nu plănuisem să fac asta. Doctorii nu-și explică. E un mister“, a povestit Lucky Hell.

Ea a atras atenţia şi datorită numeroaselor sale tatuaje, multe dintre ele fiind cu persoanaje din poveşti şi filme de groază, precum Dracula și Exorcistul, dar și cu actori: Brad Pitt din „Interviu cu un vampir“ şi Jack Nicholson din „Shaining“.

Mai mult, femeia le-a arătat lui Smiley și Pavel limba ei, care este ... despicată.

”Wow! Mamă, ce apariţie! Dar era un amestec de senzualitate şi teamă... asta este ceva de domeniul incredibilului. Adică nici nu știi ce să faci mai întâi. Ţi-e frică, dar în acelaşi timp te simţi atras! Și acum și se face pielea de găină, nu? Cred și eu” - a spus Andi Moiescu.