O companie de bere oferă 60 000 lei pentru o călătorie de vis

Dacă ești unul dintre cei care visează să călătorească gratuit, atunci anunțul ăsta te va încânta maxim.

Un producător de bere din SUA te trimite în vacanță timp de șase luni, cu un buget de 60.000 de dolari. Conceptul este simplu - cei selectați pentru această experiență unică vor trebui să-și aleagă singuri destinațiile.

În fiecare lună vor avea 10.000 de dolari/persoană pentru a organiza două călătorii. Pot cheltui banii după cum consideră ei, fie în aer liber, la restaurante, pentru închirieri auto, locuințe. Toată nebunia asta se numește “Cel mai bun concurs din viață” și își propune să-i facă pe oameni să viseze și să-i încurajeze să fie activi.

"Scopul nostru este de a sprijini pe cei care doresc să trăiască experiențe unice. Vrem să promovăm activități, locuri și să ne asigurăm că bărbații și femeile din întreaga lume le pot descoperi. În cele din urmă, vrem doar un singur lucru, să facem oamenii fericiți ", spune Sanjiv Gajiwala, vicepreședinte de marketing la White Claw.

Compania așteaptă cereri din întreaga lume și va selecta doi norocoși. Aceștia vor avea șansa să descopere Statele Unite timp de șase luni fără să scoată un ban din buzunar. O oportunitate incredibilă care, în plus, nu te forțează să renunți la job. Compania specifică faptul că cei doi câștigători vor putea planifica călătoriile în timpul sărbătorilor.

Sună interesant, nu? Pentru a te înscrie în concurs, trebuie să te abonezi la contul Instagram @WhiteClaw, apoi să faci o fotografie care ilustrează dorința ta de a călători. După ce ai postat fotografia pe rețeaua de socializare (contul tau de Instagram sa fie public), trebuie să scrii un mic text care demonstrează că-ți dorești să devii un ambasador pentru White Claw. Concursul se încheie pe 3 iunie.

source:noizz
0