Într-o pauză a francizei Furios şi iute, Vin Diesel s-a gândit că nu i-ar pica rău ca la 52 de ani să mai înceapă una, prin urmare iată că avem parte de Bloodshot.
Atractivitatea filmului pentru public este evidentă: un fost soldat readus la viaţă cu ajutorul nanotehnologiei provoacă prăpăd în misiunile sale. Din păcate povestea cam la asta se rezumă, iar publicul va rămâne doar cu o serie de imagini aspectuoase şi asta dacă uită replicile rizibile şi câteva dintre cele mai proaste interpretări văzute în ultima vreme pe ecrane, scrie cinemagia.ro.
Diesel este Ray Garrison, un puşcaş marin readus la viaţă după ce un villain misterios (Toby Kebbell) îi ucide soţia cu un pistol pentru vite şi apoi îl execută sumar. Cu trupul doldora de naniţi, roboţi microscopici în stare să-i vindece orice rană, Garrison va descoperi curând că salvatorul său, omul de ştiinţă şi multimiliardarul Emil Harting (Guy Pearce), este un individ mai complex decât pare la prima vedere. Aici începe o călătorie pentru recuperarea memoriei şi evadarea din mrejele unui păpuşar lipsit de scrupule...
Ce strică mult poveştii este în primul rând faptul că eroul devine pur şi simplu invincibil după "tratamentul" revoluţionar cu naniţi. Aptitudinile sale au un mare potenţial pentru efecte speciale, dar ce emoţie să simtă spectatorul atunci când ştie că Garrison nu poate fi înfrânt? Astfel filmul se mulţumeşte să se transforme într-o serie de execuţii violente ale oponenţilor protagonistului, execuţii care nu întârzie să devină repetitive. Şi unde este frumuseţea atunci când eroul se comportă ca un bloc de piatră în care inamicii pot trage rafale de gloanţe, unica "suferinţă" a lui Garrison fiind faptul că trupul i se înroşeşte incandescent în locurile unde naniţii trec la treabă?
Chiar dacă filmul ridică timid o problemă interesantă, aceea a unei forme inedite de sclavie, Bloodshot nu pierde deloc vremea cu subiecte relevante, doar are atâţia bani de cheltuit pe efecte speciale. O altă problemă ar fi interpretările. Ok, ştim deja că Vin Diesel nu e un actor (sau cel puţin se încăpăţânează doar să fie pe ecran şi nu şi să joace), dar oare ce a avut regizorul David S. F. Wilson cu sărmanul Sam Heughan, actorul scoţian devenit celebru pentru interpretarea ataşantului protagonist din serialul Outlander? Dacă un actor poate fi atât de bun într-un serial şi apoi atât de neinspirat şi exagerat într-un film de acţiune, de obicei problema nu sunt talentul şi versatilitatea sa, ci ceea ce îi cere regizorul să joace...
Bloodshot îl readuce în atenţie şi pe amuzantul Lamorne Morris, cunoscut pentru rolul său din sitcom-ul New Girl. Chiar dacă actorul foloseşte fix aceleaşi resurse comice pentru a deveni ezitantul hacker Wilfred Wigans, măcar este o gură de aer proaspăt şi umor printre replicile adesea tembele şi întotdeauna bombastice ale celorlalte personaje. Unde mai pui şi scăpări bizare (la începutul filmului, naniţii au nevoie de 15 secunde să vindece o banală tăietură, dar apoi vindecarea e aproape instantanee când eroul e ciuruit de gloanţe) şi iepuraşi mutanţi scoşi din pălărie (un villain este identificat doar pentru că se află într-un convoi de cinci maşini, de parcă numai villain-ii s-ar deplasa în astfel de convoaie). Una peste alta, Bloodshot nu reuşeşte să fie altceva decât un blockbuster plin de muşchi şi lipsit de inimă şi creier.
