Prima zi a festivalului Hai Haiduci! by Vita a luat start

Astăzi, 20 aprilie, în incinta complexului etno-cultural Vatra ia start cea de-a doua ediție a festivalului de sport și muzică Hai Haiduci! by Vita. Pentru prima zi a evenimentului este programată o cursă MTB, cu un traseu care trece prin inima Codrilor. Traseul cu o distanță de 30 km promite să fie interesant și imprevizibil. Cursa va începe la ora 12:00.

Pentru oaspeții evenimentului și suporteri, care nu participă la competiții, deja au fost deschise zonele speciale de divertisment. Pe teritoriul complexului vizitatorii pot merge la planetariu sau la o plimbare cu ATV-ul prin inima Codrilor, și mai pot participa la cursuri cu secrete de supraviețuire. Iar pentru cei care își doresc să facă fotografii ca amintire, funcționează zonele foto.

Cei mai mici și agitați oaspeți ai festivalului nu se vor plictisi. Îi așteaptă  o mulțime de jocuri distractive în compania animatorilor profesioniști. De asemeni, copiii vor putea să sară pe trambuline sau să învețe lucruri noi despre alpinism și slackline.

După premierea câștigătorilor din toate categoriile, va avea loc Mămăliga Party. Seara, la ora 20:00, va începe un concert grandios. Pe scenă își vor interpreta hiturile: Lume, DoReDos și Zdob si Zdub. Intrarea pe teritoriul complexului și la concert este liberă! Vă așteptăm cu întreaga familie!

Special pentru oaspeții și spectatorii Hai Haiduci! by Vita va fi disponibil transport tur-retur. Pentru detalii despre cum ajungeți la complexul Vatra, citiți aici.

Reamintim, Hai Haiduci! by Vita este un festival care reunește sportul, muzica bună și activitățile în aer liber. Mâine, 21 aprilie, vor avea loc cursele de alergare pe teren accidentat, pe distanțele de 8, 19 și 30 km. Pentru cei care nu intenționează să participe la programul competitiv, pe teritoriul complexului vor fi amenajate zone speciale de divertisment .

Mai multe informații despre programul evenimentului le găsiți pe site-ul oficial.

source:Afisha.md
0