Mileștii Mici Wine Run - descoperă tradiția în pași alerți

Pe 20 ianuarie 2019, toți sportivii, fie amatori, profesioniști sau începători, au ocazia să-și alimenteze spiritul de aventurier cu încă o provocare! Mileștii Mici Wine Run! Singura cursă de alergare din Europa care se desfășoară la aproape 100 m adâncime!

Competiția reprezintă un prilej perfect pentru a explora în lung și-n lat ”tezaurul” țării noastre, valoroasa moștenire numită ”viticultură”, la ale cărei temelii stau munca dârză, hărnicia, pasiunea și dăruirea de sine ale neamului moldovenesc. 

Traseul cursei are 10 km și trece prin galeriile subterane ale Combinatului de Vinuri Mileștii Mici, cu o lungime totală de peste 200 de kilometri. Locația n-a fost aleasă întâmplător, participanții vor avea parte de atmosferă dedicată în întregime tradițiilor moldovenești, iar cei care aleg pachetul cu degustare vor avea ocazia să guste cele mai alese vinuri ale combinatului. 

Pe lângă aspectul impozant al vinăriei și somptuozitatea galeriilor care atrag an de an mii de turiști, Mileștii Mici este recunoscut pentru recordul Guinness pe care îl deține pentru cea mai mare colecție de vinuri, cu peste 1,5 milioane de sticle. Așadar, Mileștii Mici Wine Run va fi cu singuranță o experiență deosebită pentru alergătorii din Republica Moldova și, mai ales, pentru alergătorii de peste hotare, care vor  cunoaște specificul țării noastre într-un cadru absolut inedit. 

Wine Run este o cursă unică, la adâncimea de 100 m prin galeriile subterane de la Mileștii Mici, cu distanța de 10 km și se va desfășura pe 20 ianuarie 2019. Pentru mai multe informații sau pentru a vă înregistra, accesați site-ul oficial al evenimentului.

source:Afisha.md
0