Cum să petreceți o lună pe Coasta de Azur din Franța cheltuind până la 750 de euro

Sărbătorile de iarnă s-au sfârșit. A sosit timpul să vă gândiți unde și cum vă veți petrece vacanța de vară. Toată lumea știe că rezervarea din timp a biletelor de avion și a camerelor de hotel poate economisi mulți bani, de aceea ar trebui să începeți să vă planificați vacanța de pe acum.

În acest articol vă vom spune cum puteți petrece o lună întreagă pe Coasta de Azur și să cheltuiți nu mai mult de 750 de euro.

Una dintre cele mai populare destinații turistice din Europa este Coasta de Azur din Franța. Acolo soarele strălucește peste 300 de zile pe an și sunt amplasate cele mai luxoase plaje și orașe din lume. De asemenea, Coasta găzduiește numeroase festivaluri și carnavaluri, iar dacă veți merge pe jos pe străzile locale, veți putea întâlni cu ușurință vreo celebritate.

Cu siguranță ați auzit de resorturi cum ar fi Cannes, Saint-Tropez, Nice și Monte Carlo - toate aceste orașe se află pe Coasta de Azur din Franța. Ținuturile prestigioase, clima catifelată și apa limpede cristalină atrag sute de turiști din întreaga lume în aceste locuri. Iar dacă credeți că Coasta este doar pe buzunarul celor bogați, atunci să știți că nu aveți dreptate. Acolo fiecare va putea găsi distracție și recreere după plac și, desigur, după buzunar. În acest articol vom vorbi despre modul în care puteți petrece o lună întreagă pe Coasta de Azur din Franța cu familia sau într-o companie de patru persoane, și să cheltuiți nu mai mult de 750 de euro pentru fiecare.

Cum să ajungeți pe Coasta de Azur din Chișinău?

Ce trebuie să pregătiți din timp? Bineînțeles, va trebui să rezervați biletele de avion. Cea mai convenabilă metodă pentru locuitorii Republicii Moldova de a ajunge pe Coasta de Azur este să cumpere un bilet de la Chișinău la Nisa. Din păcate, zboruri directe nu există, dar dacă veți rezerva din timp, veți putea găsi bilete ieftine cu decolări de 1,5-3 ore în București, Barcelona, Milano, etc. O altă opțiune este de a lua un autobuz sau un microbuz către destinație. 

Un bilet la autobuz sau microbuz de la Chișinău la Nisa costă aproximativ 100 de euro, inclusiv bagajele și mâncarea. Puteți lua în considerare și opțiunea de a călători cu autobuzul sau microbuzul până la București (+/- 20 euro) și apoi să luați un avion direct la Nisa (de la 60 euro în sus). 

Zborul de la București la Nisa durează 2 ore și 40 de minute. De asemenea, puteți ajunge pe Coasta de Azur cu propriul automobil, deși trebuie să țineți cont de costul combustibilului, de drumurile cu plată și de opririle pentru odihnă. Astfel, costul „drumului" de la Chișinău la Nisa și înapoi va costa aproximativ 200 de euro pentru o persoană.

Cum stau lucrurile cu cazarea la Coasta de Azur? 

Pe Coasta de Azur este dificil să găsiți o cazare ieftină, dar nu e imposibil. Cel mai popular site web pentru găsirea și rezervarea locuințelor în chirie din Europa, este Airbnb.ru. Dacă începeți să căutați o locuință din timp, puteți închiria un apartament cu două camere în Nisa pentru o lună întreagă cu aproximativ 1000 de euro. Dacă rezervați o săptămână sau câteva zile, chiria va costa mult mai scump. Este mai profitabil să închiriați un apartament cu întreaga companie și să împărțiți costurile totale. Deci, în medie, pentru o persoană va ieși aproximativ 250 de euro pentru cazare.

Alimentele în Nisa și în alte orașe de pe Coasta de Azur 

Cum puteți să fiți în vacanță în Franța și să nu faceți cunoștință cu bucătăria franceză? Aceasta este atât de diversă și rafinată, încât va fi dificil să rezistați și să nu gustați din bucatele locale. Cu toate acestea, vă puteți răsfăța doar la ocaziile speciale, iar în zilele obișnuite, puteți cumpăra alimente din supermarketurile locale, unde prețurile nu diferă foarte mult de prețurile din supermarketurile din Moldova. Vă veți putea încadra cu ușurință în 30-40 de euro pe săptămână

De exemplu, o baghetă franceză (o franzelă proaspătă) în supermarketul „Lidl" costă doar 35 eurocenți. Un kilogram de fileu de pui - aproximativ 4 euro. Un pachet de lapte - 70 de eurocenți. Zece ouă - 2,5 euro. În medie, veți cheltui nu mai mult de 6-8 euro pentru o persoană pe zi, cumpărând alimente și pregătindu-vă singuri mâncarea.

Ce locuri merită vizitate pe Coasta de Azur?

Monte Carlo - un cartier din Monaco, cel mai bine cunoscut pentru cazinourile sale exclusive și mașinile de lux parcate lângă acestea.

Cursa „Formula 1" - se desfășoară pe șoselele înguste ale orașului Monaco și este considerată una dintre cele mai periculoase trasee ale cursei F1. În timpul cursei veți avea șansa să urmăriți mașinile din geamurile caselor și ale hotelurilor. Desigur, pentru un astfel de eveniment, la fel, trebuie să vă pregătiți din timp.

Catedrala Sf. Nicolae din Nisa - o biserică ortodoxă, construită în anii 1902-1912 pe locul vilei unde a murit Nikolai - prințul și fiu lui Alexandru al II-lea. Catedrala, construită în stil grecesc, seamănă cu biserica Sfântului Vasile cel Binecuvântat din Moscova.

Observatorul din Nisa este situat în vârful dealului „Mont Gros”, la o altitudine de 372 m. A fost construit în anul 1881 conform designului lui Garnier, iar cupola a fost proiectată de Gustav Eiffel.

Castelul și Parcul Gourdon din Sant Pol de Vence este situat la o altitudine de 758 m. Castelul datează din secolul al XI-lea și în prezent găzduiește Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă Modernă și Artă Decorativă. Clădirea este înconjurată de niște grădini extraordinare.

Muzeul Picasso din Antibes. În 1946, Picasso, în calitate de cetățean de onoare al orașului, s-a oferit să-și deschidă propriul studio și, în semn de mulțumire, a lăsat acolo mai mult de 150 de lucrări ale sale.

Palatul Prințului este una dintre cele mai vizitate atracții ale orașului Monaco. Palatul servește drept reședință oficială a conducătorilor statului din clanul Grimaldi. Acesta este situat pe un deal cu priveliști uimitoare către orașul Monaco, portul și Marea Mediterană.

Carnavalul de la Nisa - unul dintre cele mai renumite carnavaluri din lume. În fiecare an, carnavalul se desfășoară pe teme diferite, dar ceea ce este caracteristic și neschimbat pentru fiecare ediție, este parada masivă, muzica și dansurile.

Festivalul de Film de la Cannes - o adevărată bijuterie a festivalurilor de film. Stelele și iubitorii de filme vin la Cannes din mai 1952. Cel mai populat loc este probabil Avenue of Stars, unde fanii devotați își așteaptă idolii.

Lista atracțiilor Coastei de Azur este nesfârșită. Vă veți îndrăgosti atât de mult de aceste ținuturi, încât nu veți uita niciodată de timpul petrecut pe Coasta de Azur din Franța.

source:Afisha.md
0