Noi detaii în cazul divorțului dintre Angelina Jolie și Brad Pitt

Potrivit publicației Blast, un judecător a decis că Angelina Jolie trebuie să îi permită viitorului său fost soț să petreacă mai mult timp cu cei șase copii. Acest lucru este obligatoriu pentru ca judecătorul care se ocupă de divorțul celor două vedete să poată stabili un program permanent de vizitare și custodie.

Judecătorul a decis că Brad Pitt va putea să își viziteze copiii timp de 4 ore, o dată la două zile în timpul școlii, și 12 ore, o dată la două zile în timpul vacanțelor. Această decizie vine și pe fondul declarațiilor recente făcute atât de Angelina Jolie, cât și de Brad Pitt, cu privire la pensia alimentară.

Angelina Jolie ar fi depus o cerere la tribunal, în care se preciza că Brad Pitt nu ar fi contribuit cu nicio sumă „semnificativă” pentru pensia alimentară a copiilor, de la depunerea actelor pentru divorț în 2016. „El are datoria să plătească pensia alimentară copiilor”, a scris avocata Angelinei în cererea depusă la Curtea Supremă din L.A. „Având în vedere aranjamentele informale în ceea ce privește pensia alimentară pentru cheltuielile necesare, care nu au fost susținute în mod regulat de către Brad Pitt de mai mult de un an și jumătate, Angelina plănuiește să ceară tribunalului un ordin retroactiv în vederea stabilirii pensiei alimentare”, a continuat avocata.

Imediat după ce Angelina Jolie a depus această cerere, avocații actorului au răspuns acuzației, susținând că Brad a plătit peste un milion de dolari pentru cheltuielile copiilor, iar cererea depusă omite informații importante.

Echipa de avocați ai Angelinei Jolie a răspuns declarând că: „Cererea depusă la tribunal de Angelina este atât legală, cât și susținută de fapte, în toate aspectele. Demersul echipei lui Brad de a nega aceste fapte nu este decât o încercare evidentă de a masca adevărul și de a distrage de la faptul că nu și-a îndeplinit obligația legală de a plăti pensie alimentară copiilor. Având în vedere incidentul din septembrie 2016, Angelina și copiii au fost nevoiți să se mute din casa familiei, pe care Brad a ales să o păstreze, inclusiv cu tot ceea ce conținea. Brad a fost rugat să contribuie la cheltuielile noii case în care urmau să locuiască Angelina și copiii, dar în loc să facă asta, el i-a împrumutat Angelinei o sumă de bani, pe care o așteaptă să-i fie returnată. Angelina își va plăti această datorie, desigur. Un împrumut nu este, totuși, o pensie alimentară, iar prezentându-l ca atare este doar derutant și total neadevărat”.

source:Elle.ro
0