La Chișinău s-a lansat o carte cu versurile lui Eminescu în Italiană

Cartea cuprinde 240 de pagini și este însoțită de o recenzie semnată de cunoscutul eminescolog, academicianul Mihai Cimpoi. Volumul a fost editat cu contribuția Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, informează diez.md.

Prezentă la eveniment, Ambasadorul Italiei în R. Moldova, Valeria Biagiotti a remarcat că această apariție editorială, alături de celelalte realizate de Varvara-Valentina Corcodel și de către alți traducători, va contribui la o mai bună cunoaștere reciprocă și la o apropiere tot mai aprofundată dintre culturile țărilor noastre.

În alocuțiunea sa, academicianul Mihai Cimpoi, moderatorul manifestării, a menționat că lansarea acestei cărți este un eveniment deosebit, deoarece Varvara-Valentina Corcodel, de mai mulți ani promovează cultura română în Italia și cultura italiană în R. Moldova.

”Tabloul acestei receptări italiene a lui Eminescu este foarte complex și bogat. În Italia au mai apărut traduceri din opera lui Mihai Eminescu, precum și două monografii consacrate creației poetului. Avem un tablou impunător. Până în prezent, Eminescu a fost tradus în 87 de limbi în 250 de țări”, a subliniat academicianul Mihai Cimpoi.

În context, academicianul Nicolae Dabija a afirmat că prin această carte, traducătoarea Varvara-Valentina Corcodel continuă să promoveze imaginea culturii noastre în Italia. În cadrul evenimentului, elevi de la Liceul ”Dante Alighieri” au prezentat un recital de versuri de Mihai Eminescu în limba italiană.

source:Diez.md
0