Gwyneth Paltrow s-a căsătorit cu Brad Falchuk

Gwyneth Paltrow și Brad Falchuk s-au căsătorit weekend-ul acesta în Hamptons. Potrivit E!Online, nunta a avut loc într-o casă din Hamptons, la eveniment fiind prezenți peste 75 de invitați, printre care și numeroase vedete de la Hollywood.

De la eveniment nu au putut lipsi mama lui Gwyneth, Blythe Danner, colegul ei din „Iron Man”, Robert Downey Jr. și soția sa, Susan Downey, Cameron Diaz și soțul ei, Benji Madden, Steven Spielberg (cel care i-a oferit primul rol lui Gwyneth, în „Hook”) alături de soția sa, Kate Capshaw, Rob Lowe și soția sa, Sheryl Berkoff, Jerry Seinfeld și Jessica Seinfeld, soția lui.

Cameron Diaz a sosit de dimineață și a ajutat-o pe Gwyneth să se pregătească, potrivit E!News. Aceasta ar fi petrecut timp alături de mireasă și înainte de ceremonie.

Curtea casei din Hamptons a găzduit mai multe corturi ridicate special pentru această ocazie. La sosire invitații erau serviți cu cocktail-uri, iar apoi aceștia au fost conduși spre cortul în care urma să aibă loc ceremonia. Pentru transportul lor se pare că au existat și mașini de golf.

Ceremonia a început în jurul orei 17.00, într-un cort decorat cu numeroase plante și luminițe. Cei doi și-au dorit să își spună jurămintele sub un copac imens în curtea din față, așa că au avut un cort pregătit special pentru asta.

Recepția a avut loc într-un alt cort, ridicat în curtea din spate a casei. Invitații s-au așezat de-a lungul a două mese mari, din lemn de o culoare închisă, pe care au fost aranjate lumănâri și aranjamente florale. Muzica live nu a lipsit de la petrecere, așa cum ne-am fi așteptat.

La doar câteva ore de la ceremonie, Gwyneth a postat și prima imagine despre eveniment. Ea a publicat pe Instagram o fotografie cu mâinile ei și ale soțului său, Brad Falchuk, verighetele fiind ușor de observat.

source:Elle.ru
0