DJ Sava lansează alături de Misha Miller un nou single

“Wild Fire”: așa se numește cel mai nou single și videoclip pe care DJ Sava îl lansează alături de Misha Miller. Vă invităm să aflați mai multe detalii în articol.

Piesa este disponibilă de astăzi pe toate platformele digitale de download și streaming. “Wild Fire”, o producție cinematografică în regia lui Bogdan Păun, îmbină mood-ul tribal și barocul cu misterul măștilor, pe care Misha ni-l prezintă pas cu pas.

“Mă bucur foarte mult că lansez “Wild Fire” și că am colaborat cu Vanotek. Am testat piesa deja în câteva cluburi și reacția este foarte bună. Am mare încredere în “Wild Fire”. Misha este solista de care aveam nevoie și sper să mai lucrăm la câteva piese împreună”, declara DJ Sava.

“Clipul piesei "Wild Fire" este povestea călătoriei spirituale a unei fete. Acțiunea are loc într-un spațiu suprarealist, unde junglă întâlnește urbanul. Am avut o experiență foarte frumoasă alături de cele 2 echipe, NGM și Loops, și dansatorii de la Challenge Arts. A fost un proiect la care s-a muncit foarte mult și sper să va placă. Sava este un om profesionist și super pozitiv, căruia îi mulțumesc pentru încrederea acordată. Cu siguranță nu e ultima noastră colaborare, avem în lucru multe lucruri interesante”, adaugă Misha Miller.

Până în prezent, DJ Sava a colaborat cu artiști precum Raluka, Connect-R, Alina Eremia, Faydee și Irina Rimes. Artistul a lansat piese care au cucerit publicul atât din România, cât și de peste hotare și care au adunat zeci de milioane de vizulizari pe YouTube. În 2017, DJ-ul a lansat "Nena" (alături de Barbara Isasi) și "Sea Lo Que Sea" (alături de Carine). În februarie, artistul împreună cu Olga Verbitchi au lansat single-ul și clipul “Coco Bongo”.

Originară din Chișinău, Misha Miller a lansat de-a lungul timpului piese alături de artiști precum Mark Azekko (“Insane”), Alex Parker (“Fix Your Heart”) și Manuel Riva (“Sacred Touch”).