Channing Tatum va juca rolul unui supererou, marca Marvel

Încă un supererou desprins din paginile benzilor desenate Marvel se pregăteşte să ajungă pe marile ecrane. Gambit este un proiect urmărit de multă vreme de către Channing Tatum, care a declarat în mai multe rânduri că îşi doreşte să îmbrace costumul anti-eroului mutant cu ochi roşii şi abiltatea de a controla energia cinetică.

Potrivit unei declaraţii oferită de producătorul filmului, Simon Kinberg, celor de la Variety.com, scenariul a fost, în sfârşit, finalizat, iar pelicula va începe filmările în luna august.

După întâlniri cu mai mulţi regizori, se pare că realizatorii l-au ales la cârmă pe Jordan Vogt-Roberts, apreciat pentru lucrul la Kong: Skull Island. Informaţia vine de la TheWrap.com, ce menţionează însă că negocierile încă nu s-au încheiat. Gore Verbinski s-a aflat, la un moment dat, în scaunul regizoral al lui Gambit, însă a renunţat la proiect din cauza unor probleme ce ţineau de orarul său încărcat de lucru, dar şi din cauza unor neînţelegeri legate de bugetul de producţie.

Tatum se află şi pe lista producătorilor filmului, realizat sub egida Fox. Din distribuţie mai face parte Lizzy Caplan (Cloverfield, Now You See Me 2), care o va interpreta pe iubita lui Gambit. Lansarea a fost stabilită pentru 7 iunie 2019.

source:Cinemagia.ro
0