Bella Hadid a defilat pe catwalk cu pielea sfâșiată și sângerând

Într-un interviu acordat recent, Bella Hadid a vorbit despre momentul dureros când a defilat pe catwalk cu pielea sfâșiată și sângerând.

Întrebată dacă în cariera ei s-a confruntat cu un moment când a fost la un pas să cedeze din cauza presiunii, modelul în vârstă de 22 de ani a recunoscut că există multe situații stresante și unele chiar foarte dureroase din punct de vedere fizic.

„Un moment care a fost atât dureros, cât și stresant, a avut loc la o prezentare când eram pe punctul de a păși pe catwalk când rochia mea s-a rupt și echipa a trebuit să închidă cu forța fermoarul. Și pe măsură ce trageau fermoarul, trăgeau și de pielea mea care s-a sfâșiat. Așadar, pe laterala rochiei mele eram plină de sânge și a mai și trebuit să o țin cu mâna astfel încât să nu se observe ruptura”, a declarat Bella.

„Era un fermoar foarte lung, era o rochie foarte strâmtă și ei au continuat să tragă fermoarul fără să țină cont de pielea mea. A fost foarte dureros și tot am reușit să merg pe catwalk și să nu cedez. Îmi curgea mult sânge, dar am dus la bun sfârșit ce aveam de făcut”, a completat ea.

Bella este unul dintre cele mai solicitate modele ale momentului, dar și profesionistă, așa că a refuzat să dezvăluie numele designerului care a creat ținuta care i-a făcut atâtea probleme. Însă, trebuie aplaudat modul în care Bella a făcut față acelui moment, dovedind încă o dată că titlul de supermodel i se potrivește perfect.

source:Elle.ro
2