Au început filmările pentru filmul A Quiet Place 2 cu John Krasinski

Atunci când acesta s-a lansat în cinematografe la începutul acestui an, drama de familie cu tendinţe horror, a acumulat peste 328 milioane de dolari în întreaga lume, ţinând cont că filmul a avut un buget de producţie de doar 17 milioane de dolari.

Ai putea spune că filmul lui John Krasinski, a făcut ceva profit. La scurt timp după lansare, am aflat din zvonuri neconfirmate, că se discuta deja despre o continuare A Quiet Place 2, un film care ar putea avea ramificaţii nu doar în genul horror, ci şi ramificaţii în genul SF. Acestea fiind spuse, poate ar trebui să ştiţi că filmul original A Quiet Place, nu este doar un film de groază.

Co-scriitorul, regizorul și starul John Krasinski, a presărat filmul cu o atenție deosebită asupra emoției și a temelor legate de părinți și pierderile ce pot interveni în viaţa noastră fragilă. A Quiet Place, este un film care a luat foarte multă lume prin surprindere, mai ales din punct de vedere emoțional, dar şi din punct de vedere al misterului scenariului. 

John Krasinski, este evident un talent foarte solicitant, jonglând nu doar cu propriile sale proiecte de regizor, ci și cu un rol principal în seria lui Jack Ryan produs de Amazon, care îşi începe producția pentru Sezonul 2, în două săptămâni. Așa că atunci când cei de la Paramount, au început să dezvolte o continuare pentru filmul A Quiet Place, publicul larg a început să fie îngrijorat că poate studioul ar dori să realizeze continuarea fără implicarea lui John Krasinski.

Totuşi, ca să ne asigura că totul decurge conform programului, producătorul Andrew Form, în anticiparea lansării filmului „A Quiet Place” pe suport Blu-Ray de pe 10 iulie, a confirmat că John Krasinski va fi implicat în dezvoltarea continuării A Quiet Place 2, adăugând că, din fericire, studio nu vrea să grăbească realizarea filmului. El a mai spus că este prea devreme să vorbim despre distribuţie sau dacă John Krasinski, va scrie, produce sau regiza sequelul, dar a declarat că povestea va fi una pe măsura primului film şi că probabil va avea mai multe trăsături SF decât primul film.

Într-un peisaj unde studiourile încearcă să transforme cea mai mare parte a producției lor într-o franciză, este minunat să auzim că cei de la Paramount, înțeleg cheia pentru a face o continuare extraordinară pentru A Quiet Place. Deci, nu vă așteptați ca această continuare să fie grăbita în timp pentru a atinge un termen limită pentru o dată de lansare. Este important să ştim că atunci când se va întâmpla A Quiet Place 2, va fi cu povestea potrivită și cu implicarea lui John Krasinski, cel a cărui idee a lansat primul film.

source:Tdfn.ro
0