Angelina Jolie ne surprinde din nou cu look-ul său

Angelina Jolie nu ne-a obișnuit cu schimbări dese de look. Actrița și-a găsit tunsoarea-semnătură și o poartă de ani de zile, iar nici culoarea nu a suferit modificări de-a lungul anilor. Tocmai de aceea, aproape că nu am recunoscut-o pe Angelina Jolie cu părul blond și creț.

Dacă alte actrițe au fost mai curajoase și dispuse să încerce cele mai noi tendințe ale sezonului, Angelina Jolie a rămas fidelă stilului ei consacrat. Imaginea Angelinei Jolie cu părul blond și creț ne-a luat prin surprindere și aproape că nu am realizat că este ea, însă, și de această dată, schimbarea de look este temporară.

Nu, nu a decis să își decoloreze părul și să îl țină pe bigudiuri – Angelina Jolie are părul blond pentru un rol în filmul numit Come Away, care urmează să fie lansat în curând.

Dacă ne-am obișnuit să o vedem pe actriță cu părul lung, castaniu și cel mult cu bucle largi, elegante, aproape că nu am recunoscut-o pe Angelina Jolie purtând o perucă blondă cu șuvițe încrețite pe conturul feței. Look-ul ei a fost dezvăluit pe pagina de Instagram a partenerului ei de platou, David Oyelowo, care a publicat o fotografie de grup.

„Filmul nostru COME AWAY este acum finalizat! Abia aștet să împărtășesc această reimaginare magică a poveștilor Alice in Wonderland și Peter Pan cu voi toți”, a scris actorul, în descriere.

Come Away este, conform Allure, un prequel pentru filmele Alice in Wonderland și Peter Pan, unde Alice și Peter sunt frați. Angelina Jolie și David Oyelowo joacă rolul părinților celor doi în film. La filmări, Angelina Jolie a purtat o perucă blondă cu care arată complet diferit și aproape că nu am recunoscut-o în fotografia publicată de Oyelowo. Dacă la începuturile carierei am mai văzut-o pe actriță în ipostaze cameleonice pentru diferite roluri, în ultimii ani stilul ei personal s-a reflectat inclusiv în rolurile jucate.

source:Glamour.ro
0