Spectacolul " Tzara arde și Dada se piaptănă"

PreviewImage

Împrumutând structura piesei Dada Mouchoir de Nuages (Batistă de nori), spectacolul "Tzara arde și Dada se piaptănă" aduce în scenă impresionanta moștenire artistică lăsată de mișcarea dadaistă, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la nașterea acestui curent avangardist care a zdruncinat temeliile artei tradiționale și a dat un impuls fabulos dezvoltărilor moderniste din istoria artei.

Construit dramaturgic din textele lui Tristan Tzara (manifeste, poezie, teatru) precum și din corespondența cu prietenii lui și din scrierile acestora, spectacolul rememorează în spirit dadaist biografia Poetului Tzara, de la plecarea sa din România și de la primele serate la Cabaret Voltaire, până în momentul autodizolvării mișcării Dada, al desprinderii lui Tzara de suprarealism și al căutării refugiului în studiul anagramelor din opera lui François Villon. 

Spectatorii vor asista la o halucinantă poveste-colaj, prin care teatrul primește în teatru manifestele dada, poemele simultane, cântecele negre, omul aproximativ, ritualurile, prieteniile și disensiunile tinerilor exaltați și justițiari ai artei, sub forma unor fantome vesele și triste cu măști avangardiste.“

Chișinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 79
Intrarea liberă
+37322226427