PreviewImage

Pe data de 21 ianuarie, la Teatrul Satiricus “Ion Luca Caragiale” din Chișinău va fi prezentat spectacolul “Hamlet”

„Hamlet” este, cu siguranță, cea mai renumită piesă a lui Shakespeare.

Aceasta se remarcă prin originalitatea sa, marcată de ideile unice promovate în acest spectacol, trăirile, sentimentele, obsesiile, concepțiile spirituale și politice, dar și de problemele mereu actuale în orice societate.

Acest spectacol a fost regizat de Sandu Grecu, s-a remarcat mereu prin actualitatea abordării tuturor subiectelor dramatice și istorice în piesele sale. Raportându-se la situația socială, politică și dramatică din republica noastră, regizorul prezintă personajul principal al spectacolului în universul imaginar creat de însuși Hamlet în piesa sa.

Chiar din primele clipe ale spectacolului, Hamlet - prințul Danemarcei, redă instant lumea interioară a poveștii sale, care într-un final duce la un deznodământ neașteptat. Regizorul mută povestea lui Shakespeare în Danemarca într-un „atemporal” an 2018. Acțiunea are loc în orășelul Elsinore. Și în fața publicului apar imagini de la “acea” înmormântare, și pas cu pas, relațiile interpersonale dintre personaje încep să se evidențieze; această reîntoarcere și acest amestec al timpurilor este pariul lui Sandu Grecu.

Atenție!

  • Începutul spectacolului la ora 18:30;
  • Durata spectacolului 1h 45 min;
  • Accesul de la 16 ani;
  • Spectacolul se va desfășura în Sala Mare a teatrului cu respectarea tuturor normelor de protecție;
  • Masca este accesoriul obligatoriu al fiecărui spectator.

Cumpără bilet
Chișinău, str. Mihai Eminescu, 55
21 Ianuarie - 18:30
70 - 100 Lei
+37376095999 | +37376084999
Cumpără bilet
Cum cumpăr un bilet
70
lei
80
lei
100
lei

lei

lei

Nici un loc selectat
0 bilete
0 l.

Evenimente similare