Expoziţia „Coifura militară în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei”

PreviewImage

 Coifura (denumire generică a acoperămintelor pentru cap) constituie o piesă de rezistenţă a uniformei militare, dar şi un obiect de artă reprezentativă, cu semnificaţie istorică şi emoţională. Ea este capabilă să prezinte istoria organizării armatelor europene, influenţele străine succesive, dar şi încercările de stabilire a tradiţiilor naţionale.

Coifura a fost creată în conformitate cu cerinţele practice, dar fără a exclude  şi latura estetică. Ea a influenţat la rândul ei moda, conservând elementele definitorii ale unei societăţi: tradiţia istorică, culorile naţionale, succesele militare ale înaintaşilor. 

Colecţia de coifură a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, constituită în a doua jumătate a secolului al XX-lea prin donaţii şi descoperiri fortuite, include peste 300 de piese din cele mai vechi timpuri până în prezent, oferind o imagine asupra evoluţiei acestui element de costum militar pe plan european. Colecţia conţine toate tipurile de acoperăminte pentru cap, o parte dintre care au aparținut unor personalităţi militare. 

Expoziţia „Coifura militară în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei” aduce în fața publicului cele mai reprezentative acoperăminte pentru cap – circa 100 de piese – , care provin din Imperiul Rus, Imperiul Otoman, Prusia, Austro-Ungaria, Franţa, Italia, România, Germania, URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria și Republica Moldova. Expunerea este făcută în ordine evolutivă, din sec. IV a. Chr. până în zilele noastre, din punctul de vedere al tipului de acoperământ de cap. Piesele înglobate în expoziţie reprezintă cóifuri, căşti, chivere, ceacăie, capele, bonete, fesuri, pălării, berete, chipiuri, şepci, căciuli etc., de diferite ţinute –  de campanie, de stradă și de gală. 

Expoziția îşi propune să evidenţieze principalele schimbări uniformistice survenite în decursul timpului ca urmare a dezvoltării şi perfecţionării instituţiei militare. Coifura din expoziţie evoluează cromatic, de la nuanţele vii (roşu, galben, albastru-deschis) la culorile închise, în special ale camuflajului. 

Cele mai vechi obiecte din cadrul expoziţiei sunt două cóifuri, unul de tip frigian, datat cu cea de-a doua jumătate a secolului al IV-lea a. Chr. şi descoperit în 1958 la Olăneşti, raionul Ştefan Vodă, într-un tezaur, şi altul din secolul al XIV-lea, găsit la Orheiul Vechi. Cele mai recente piese de coifură aparţin Armatei Naţionale a Republicii Moldova – şapcă, chipiu, căciulă, model 1992 și 1995. 

Dintre piesele expuse se remarcă: şapca de grenadier (Prusia, 1740-1785), chivăra de husar (Imperiul Rus, sec. XVIII), casca de general al infanteriei de gardă (Imperiul Rus, 1855), fesul militar (Imperiul Otoman, sf. sec. XIX), capela (Franţa, 1914-1918), casca Adrian (Franţa, 1915), chipiul de sublocotenent (România, 1930).

Expoziția este completată cu accesorii de coifură – panaş, pompon, egretă, însemne de armă, furajeră – , precum şi cu elemente de echipament: epoleţi, leduncă, bandulieră, cartuşieră, centiron, porthartă, cravaşă, mască şi ochelari de protecţie, dragon pentru sabie, toc de pistol etc. De asemenea, sunt prezentate câteva specimene de uniforme: de general și de trompet de ulani (Imperiul Rus, 1855), de husar (Imperiul Rus, 1855), de locotenent-colonel de roşiori (România, 1934), de general-maior de artilerie (URSS, 1945), de marinar (Polonia, anii ’70 ai sec. XX). Discursul expozițional este complinit cu peste 30 de imagini ce reflectă evoluția uniformei militare în țările europene timp de trei secole. 

Toate piesele incluse în expoziția „Coifura militară în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei” contribuie la reconstituirea, peste timp, a fenomenului militar european.  

Curator: Cornețchi Aurelia
Web

Chișinău, str. 31 August 1989, 121a
+37322244325